Cămășuirea stâlpilor și consolidarea clădirilor

Pas cu pas

Cum se execută o cămășuire

Pașii sunt aceiași la aproape orice cămășuire. Detaliile, dimensiunile și succesiunea exactă le dă proiectul de consolidare.

1. Expertiza tehnică. Expertul tehnic analizează structura, starea ei și încărcările pe care le va avea și stabilește dacă e nevoie de consolidare și în ce direcție.
2. Proiectul de consolidare. Proiectantul de structuri transformă concluziile expertizei în planșe și detalii: ce elemente se cămășuiesc, cu ce armătură și ce beton, cum se ancorează stratul nou, cum se sprijină clădirea între timp și în ce ordine se lucrează.
3. Sprijinirea provizorie. Înainte să se atingă elementul, grinzile și planșeele care reazemă pe el se sprijină cu popi metalici și grinzi de cofraj, în punctele stabilite prin proiect. Dacă planșeul de dedesubt nu poate prelua încărcarea din popi, sprijinirea continuă pe nivelurile inferioare, până pe un suport care o poate duce. Elementele nu se decopertează toate deodată: se lucrează pe rând sau alternant, în ordinea din proiect, ca structura să nu fie slăbită în mai multe puncte în același timp. Sprijinirile țin clădirea cât timp elementul e slăbit prin decopertare și rămân pe loc până când betonul nou ajunge la rezistența cerută. Dacă proiectul cere ca stâlpul să fie descărcat înainte de cămășuire, descărcarea se face controlat, după indicațiile proiectantului.
4. Decopertarea, curățarea și pregătirea suprafeței. Se îndepărtează tencuiala, betonul degradat și tot ce e friabil, până la material sănătos. Suprafața se asperizează și se curăță de praf, ca betonul nou să se lege de elementul vechi; la zidărie, rosturile se curăță în adâncime. Armăturile vechi descoperite se curăță și se tratează după cum cere proiectul.
5. Ancorările și armarea. Unde proiectul prevede ancore sau conectori, se forează găurile, se curăță de praf prin suflare și periere, iar ancorele se fixează în elementul vechi cu sistemul din proiect. Ancorele chimice nu se încarcă până nu trece timpul de întărire al rășinii, iar unde proiectul cere, se fac încercări la smulgere. Apoi se montează carcasa nouă: bare longitudinale și etrieri, legate de ancore acolo unde există, cu distanțieri pentru acoperirea cu beton. Legătura cu fundația și continuitatea prin planșee se fac exact după detaliile din proiect.
6. Cofrarea. Cofrajul se montează în jurul carcasei, etanș și bine rigidizat, pentru că betonul proaspăt împinge puternic în pereții lui. Partea de sus, sub grinda sau placa existentă, e cea mai greu de umplut, așa că modul de turnare pentru ea se stabilește dinainte.
7. Betonarea. Înainte de turnare, suprafața veche se udă bine, fără să rămână apă băltită, ca să nu tragă apa din betonul nou, sau primește stratul de aderență prevăzut în proiect. Se toarnă betonul comandat după cerințele din proiect (clasa, agregatul, consistența) și se compactează, ca să umple fără goluri tot spațiul dintre cofraj și elementul vechi. Stratul e subțire și plin de armătură, deci contează lucrabilitatea betonului, un agregat destul de mărunt ca să treacă printre bare și vibrarea corectă. La stâlpii înalți, betonul nu se lasă să cadă de sus prin carcasă, ca să nu se separe: se toarnă în straturi, prin ferestre lăsate în cofraj sau cu furtunul coborât.
8. Decofrarea și protecția. După întărire, cofrajul se scoate, suprafața se verifică, iar betonul tânăr se protejează împotriva uscării prea rapide și a înghețului. Sprijinirile provizorii se scot abia când proiectul o permite.

Controlul lucrării

Ce se verifică pe parcursul lucrării

La o cămășuire, cele mai importante lucruri ajung sub beton. De aceea verificările se fac la fiecare etapă, nu doar la final.

• Starea elementului după decopertare. Ce s-a descoperit (betonul sau zidăria, armăturile vechi, fisurile ascunse) se compară cu ce presupunea expertiza. Diferențele se semnalează proiectantului înainte de a merge mai departe.
• Sprijinirile. Popii și grinzile de sprijin trebuie să fie pe pozițiile din proiect, verticali, blocați și rezemați pe ceva care poate prelua încărcarea.
• Comportarea clădirii în timpul lucrului. Fisurile existente se fotografiază și se marchează înainte de începere, iar peste cele importante se pun martori, care arată dacă fisura se mai deschide. O fisură nouă, una care crește sau o deformare vizibilă la grinzile sprijinite oprește lucrul până la verificarea proiectantului.
• Ancorele. Poziția, diametrul și adâncimea găurilor se verifică înainte de fixarea ancorelor, iar unde proiectul cere încercări la smulgere, rezultatele lor se consemnează.
• Armătura, înainte de închiderea cofrajului. Diametrele, numărul de bare, distanța dintre etrieri, ancorările și acoperirea cu beton se verifică față de proiect împreună cu dirigintele de șantier al beneficiarului și se consemnează în procesul-verbal de lucrări ascunse. La fazele determinante stabilite de proiectant, la verificare participă și proiectantul. Procesele-verbale intră apoi în documentele de recepție ale lucrării.
• Betonul. La livrare, bonul fiecărei autobetoniere se verifică față de cerințele din proiect și se face proba de consistență, iar la turnare se prelevează probe pentru verificarea rezistenței.
• Elementul decofrat. Suprafața se verifică pentru goluri, segregări sau fisuri, mai ales în partea de sus, sub grinda sau placa existentă. Orice remediere se face după indicațiile proiectantului.

Ce riscuri apar când se sar pași

Multe probleme la consolidări vin din pași săriți sau făcuți în altă ordine decât cea din proiect:

• Consolidare fără expertiză și proiect. Un element întărit „după ureche” poate muta încărcarea pe altul, mai slab, sau poate aduce greutate în plus pe o fundație care nu o poate duce. Cămașa nouă schimbă și rigiditatea stâlpului, iar efectul asupra întregii structuri îl poate evalua doar proiectantul.
• Lucru fără sprijiniri. Decopertarea unui element încărcat, fără sprijinire provizorie, sau a mai multor elemente vecine în același timp poate produce fisuri, deformări sau cedări locale.
• Suprafață nepregătită. Pe un strat neted, prăfuit, friabil sau uscat, betonul nou nu se leagă de elementul vechi, iar cămașa lucrează separat de el.
• Ancorări omise sau scurtate. Fără legătura cu elementul vechi, stratul nou se poate desprinde exact când e nevoie de el.
• Beton turnat cu goluri. Mai ales sus, sub grindă, un gol nevăzut întrerupe drumul încărcării, iar stâlpul nu mai lucrează cum a fost calculat.
• Decofrare sau desprijinire prea devreme. Betonul încărcat înainte să se întărească suficient poate fisura; momentul scoaterii sprijinirilor îl stabilește proiectul.